|
?? confidentu
Cont Sters
Inregistat: 28-05-2008
Mesaje: 71
|
|
Nu pot să Ă®nţeleg de ce,
Ninsoarea viselor noastre se topeşte,
ĂŽn norii uitării din mine,
Şi nici de ce,
Atunci când viscoleşte cu amintiri,
Spre mine,
Se transformă,
ĂŽn ninsoarea cuvintelor Ă®ngheţate,
Pe care le desluşesc,
Mai greu decât vremea,
ĂŽn care mi-am pierdut urma,
Rămânând departe de inima ta,
Undeva Ă®ntr-o gară părăsită a Destinului,
Despre care Ă®mi spuneai că m-ar cunoaşte,
Când vroiam să ne unim norii vieţilor,
Dorind să cearnă numai ploi repezi de vară,
ĂŽţi mai aminteşti?
Dar de ziua când am trecut înfrigurat,
De alte cuvinte Ă®ngheţate,
Şi te-am Ă®ntâlnit?
Era strada destinului sufletului tău,
Ce urma să treacă podul,
Unei lungi veri sentimentale.
Şi ce pot să-ţi spun,
ĂŽn ninsoarea aceasta de sfârşit de lume a iubirii,
Decât că nu am să mai trec niciodată,
Pe strada gândurilor tale,
Niciodată chiar şi neştiut de nimeni,
Nici de Destin,
Nici de fulgii zăpezilor topite,
Mai demult decât vremea,
Pe una din genele amintirii sufletului tău,
Ce vor închide pentru totdeauna,
Eternitatea din răsăritul ochilor tăi,
ĂŽn inima mea.
De aceea ascultă norii care tac,
Şiroind cu speranţe reci de toamnă,
Ruginite în suflet,
Cum totul devine,
Din ce Ă®n ce mai greu şi mai apăsător,
Peste mormintele acestei existenţe,
Pe care nici măcar groparul clipelor,
Nu mai primeşte,
Un pahar tare,
Dar al naibii de tare,
De uitare de el,
Atunci când pământul,
Se surpă greu,
Peste sicriul speranţelor,
Săruturilor,
Mângăierilor noastre,
Dintr-o vară,
Cu miros de atât de mult tine,
ĂŽn inima dragostei mele,
Atunci când te aşteptam,
Să servim din cupa iubirii,
Eternitatea.
Care acum dispare,
Sub sunetul surd al pământului din noi,
Ce loveşte sicriul a tot ce eram odată,
Suflete.
ĂŽncă te-aş mai fi aşteptat,
Printre aleile troienite cu amintiri
Ale cimitirului din noi,
Dacă zăpada uitării,
Din cuvintele noastre,
N-ar fi trecut,
Dincolo de numele iubirii,
Scris pe crucea,
Unei întâlniri ruginite,
Acoperit în întregime,
ĂŽncât nici zăpada nu-l mai poate citi,
Oricât de mult şi-ar dori,
Să-l Ă®ncălzească cu trupul amintirii sale,
Ce a fost cândva o ploaie de vară,
Ce a spălat cuvintele spuse,
Undeva,cândva...
De aceea Ă®ţi spun pentru totdeauna,
Adio,
Şi Ă®mi doresc din tot sufletul,
Să-ţi aminteşti vreodată,
Numele unei mari iubiri,
Acoperit de zăpada amintirii,
Pentru totdeauna,
Chiar dacă acum e şters,
De parcă n-ar fi fost niciodată.
|
|
draga hara-cata !!
) in spatele unui glasvand de pe fundal.