da_si_nu
Femeie
Moderator
Inregistat: 12-02-2005
Mesaje: 10002
|
|
pai lasa-lpe ala sa o spuna.....nu mai lua tu in gura rahatul lui.....altfel puti si tu la fel...
asadar,on topic, de interpretat...
Incredibil, profund revoltător, dar adevărat:
................................
Un subiect care atinge pragul cel mai de jos al decadenţei, este piesa “The Crying Body”, reprezentată cu succes la Paris, Ă®n debutul acestei stagiuni teatrale. Până la ce nivel de abjecţie şi nulitate va coborĂ® arta modernă, Ă®n cazul de faţă teatrul?
Artistul flamand Jan Fabre (autorul tabloului penibil reprodus alături) a scris, regizat şi pus Ă®n scenă o “coregrafie” (bineĂ®nţeles subvenţionată de Stat şi de municipalitatea Paris), “ The Crying Body ” (“Trupul care ţipă”), prezentând-o Ă®n debutul stagiunii 2004-2005 la Teatrul Orăşenesc, Ă®n faţa ministrului Culturii din Franţa, Renaud Donnedieu de Vabres.
Cei nouă interpreţi se dezbracă, urinează pe scenă, se scuipă, se bat, insultă grosolan publicul şi sfârşesc prin a se masturba. Urmează scene de blasfemie, unde un arhiepiscop este deghizat Ă®n Moş Crăciun, iar un Christos complet nud işi agită sexul urlând. Un preot se excită ascultând confesiunea lipsită de pudoare a unei pescăriţe, Ă®şi dă sutana jos etalându-şi organele genitale, contorsionându-se ca un nebun. Apoi, trei femei işi dezbracă robele pentru a urina, cu sexul la vedere şi picioarele Ă®n aer Ă®n stilul canin.
Un actor soseşte şi urinează şi el, iar un altul Ă®şi bea propria urină. Intervine apoi o scenă de masturbare colectivă, timp de zece minute, după care spectatorii sunt Ă®njuraţi, iar cei din primele rânduri sunt Ă®mproşcati cu urină.
Totuşi - Ă®nspăimântătoare amprentă a vremurilor pe care le trăim - faţă de acest monument de porno-scatologie degradantă, doar Ă®n jur de 40 de persoane din miile de spectatori au părăsit sala, Ă®n timp ce cei ramaşi au aplaudat cu frenezie, ţipând: “Bravo! Bravo!”, Ă®n timp ce actorii continuau să-i Ă®njure.
Imbecilul ministru al Culturii a rămas impasibil pe scaunul său, oficializând prin prezenţa sa un acord tacit asupra naufragiului acestei “culturi”, confirmând continuitatea implicării Statului Ă®n aceste josnicii Ă®n numele “avangardei”. “Coregraful” Jan Fabre şi trupa sa vor fi prezenţi (şi plătiţi bine) la Festivalul de la Avignon.
Pe de altă parte, să ne imaginăm o secundă că islamul ar fi fost tratat Ă®n această piesă ca şi creştinismul; poate că Jan Fabre şi actorii săi ar dormi azi la puşcărie, sau Ă®n orice caz ar fi supuşi acţiunilor judiciare. Ierarhia catolică nu a emis nici un protest, ca de obicei. Cu ministrul Culturii ca garant, reprezentaţia va continua să aibă loc. Această afacere spune multe despre gradul de nihilism şi descompunere la care a ajuns, nu doar “arta” contemporană, ci şi Ă®nsuşi spiritul public.
ĂŽn ceea ce priveşte arta plastică subvenţionată de către Stat, prezentată Ă®n muzee, acest gust pentru oroare şi scatologie şi absenţă totală a talentului sunt chestiuni curente. Acelaşi lucru Ă®l remarcăm la romanul francez, unde sordidul este o regulă generală. Mai grav, există creaţii artistice de calitate, dar Statul le ignoră, expoziţiile sunt refuzate. Unul din cei mai mari sculptori francezi contemporani, Serge Mangin, acuzat de curând de “fascism” din cauză că lucrările sale au defectul de a fi frumoase, s-a autoexilat Ă®n Germania unde lucrează doar pentru comenzi private.
Afacerea acestei “coregrafii” a lui Jan Fabre, se repetă Ă®n mai multe reprize cu artişti oficiali angajaţi şi sub comanda Statului sau a municipalităţii. Există o clasă de falşi artişti care sunt specializaţi Ă®n căutarea urâtului şi a provocării. Ei sunt Ă®ntreţinuţi, protejaţi de către stat. ĂŽn fiecare an la Paris se desfăşoară cu mare pompă FIAC (Târgul Internaţional al Artei Contemporane), care este un veritabil muzeu al ororilor, unde se pot “contempla” fel de fel de “opere”: cârpe de şters pe jos aruncate Ă®ntr-o găleată, părţi umane congelate etc.
Aceasta comunitate de artişti impostori, retribuiţi cu bani publici, formează ceea ce ei numesc mediu “cultural”. Cu toţii, fără excepţie, sunt de extremă stângă şi monopolizează expoziţiile, festivalurile, comenzile publice. ĂŽi caracterizează o imensă rapacitate financiară. Recent, municipalitatea Parisului a achiziţionat de la un “artist” german una dintre “sculpturile”acestuia: un papagal Ă®ntr-o colivie, pe mai multe milioane de euro.
Ceea ce este extraordinar este naivitatea totală a publicului care se lasă prins Ă®n această impostură, precum publicul care aplauda reprezentaţia piesei “Crying Body”. Dar această stare de fapt durează de mult; Ă®nsuşi Picasso, la sfârşitul vieţii, şi-a păcălit publicul care i-a cumpărat la preţuri uriaşe ceea ce Dali numea “măzgălituri”. Nu trebuie decât să vizitezi galeriile de pictură din New York sau Paris pentru a constata că “măzgălitura” domneşte absolut, combinând nihilismul cu urâtul. Arta este reflecţia spiritului public, este cartierul general al unei civilizaţii.
http://www.yogaesoteric.net/content.asp ... mp;lang=RO
|
Ultima modificare facuta de da_si_nu (10-11-2006 13:33:48)
|
|
Saracii.... au ajuns atit de terorizati de propria lor creatie...
Vii, iti place ramai..., mai stai si pe tusha uneori...
